Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune față de selecționerul Răzvan Lucescu. Patronul Stelei a dezvăluit că Dinu Vamă l-a asigurat că nu va mai avea ce să-i reproșeze fostului tehnician al Brașovului după o perioadă în care acesta va testa mai mulți jucători.
„Azi m-am întâlnit întâmplător într-o cafenea cu Dinu Vamă și cu un prieten de-al lui Răzvan și le-am spus: „Băi băieți, eu n-am niciun interes! Răzvan îmi face un bine dacă nu cheamă jucători de la Steaua, dar eu am vorbit din suflet când am vorbit”. Ei mi-au spus: „Să fii sigur că Răzvan a văzut ce ai spus aseară.. El e băiat deștept și o să vezi că va face o națională pe placul tuturor. El acum face niște teste”. M-a încântat să aud asta. Eu îi cred și mai cred că el va califica echipa în 2012. Asta dacă nu va continua așa cum a început„, a spus Becali la Telesport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER